Home » my fight » Do I miss my hair?

Do I miss my hair?

Am observat ca voi, cititorii mei dragi, sunteti mult mai interesati de viata mea personala decat de…orice opinie as putea avea, in legatura cu educatie, carti…in fine. Orice. Asa ca de data asta vreau sa scriu despre un lucru extrem de personal: ceea ce li se intampla tuturor celor care au facut chimioterapie si anume…caderea parului.

1

Cand am fost mica, am avut probleme. Pana la 2 ani am fost cheala. Bine, aproape cheala. Aveam freza unui nene american cam de 50 ani care poarta flip-flops si sosete albe si incepe sa cheleasca.2
Insa am crescut…si odata cu mine mi-a crescut si podoaba capilara asa ca la 14 ani eram fericita posesoare a unui par lung, ondulat, care niciodata nu era uns, niciodata nu trebuia pieptanat iar dimineata aveam nevoie de 30 de secunde pentru a-l face sa arate bine. Era parul perfect. Si hairstylista mea (hey Mire!!!) imi amintea mereu asta, ceea ce m-a incurajat si mi-a dat o enorma incredere in mine si fortele parului meu.  (nu, nu fac reclama la Pantene)
Nu exista nicio zi proasta pentru mine din punctul asta de vedere. Si daca totusi nu imi convenea, aranjam o bascuta scotiana sau frantuzeasca si eram good to go.
Pe langa asta, cantaream mai putin de 50 kilograme, eram inalta si puteam sa vorbesc, sa comunic, sa conving. Si I had my hair.
Desigur, stiam ca odata inceputa chimioterapia va cadea…tot. Doar ca dupa primele 2 saptamani in care tot asteptam sa ma trezesc cu un kil de par pe perna sau in mana, eram la fel. Asa ca am inceput sa cred ca poate nu va cadea. Drept urmare mi-am facut un coc dragut in care schimbam funditele de la o zi la alta, pastrandu-mi spiritul optimist, asteptand sa am destui trombociti sa ma trimita doctorii acasa. Yay! A venit ziua cea mare. Imi desfac parul ca sa ma trezesc cu un…dezastru. 3
Era atat de afectat incat nici nu l-am putut descalci. Am ras, mi-am trantit o palarie si am mers acasa. Iar acasa am realizat ca…voi ramane fara el. Cicatricile puteau fi ascunse, dar lipsa parului ???
M-am asezat pe scaun, i-am spus mamei sa ia o foarfeca si sa taie tot ce poate. Si asa am ramas cheala. Asa am ajuns sa port turbane si sepcute si peruca ( doar o data…ca mi s-a parut ca sunt falsa cu ea, asa ca am renuntat) si cam orice ascundea luciul cheliei meu. 4Cu turbanele am primit si complimente. Deci nu e neaparat adevarat ca daca ai cancer, you stop being beautiful or attractive.
Dupa chimio a inceput sa creasca iar.6

Dupa transplant a cazut iar.

5

Si a crescut din nou; foarteee greu, foarte moale, foarte drept. Insa e tot parul meu. Si imi place de el asa cum e acum. Nu mai e des, ondulat, sau lung. Poate va fi. Insa e al meu. Si pentru moment sunt multumita cu el. Imi da un alt look, imi incadreaza altfel fata; ma schimba. Poate par mai baietoasa, mai copil, mai grasuta…
Se spune ca atunci cand o femeie trece printr-o schimbare, isi modifica frizura. Se spune si ca cancerul te schimba. Aparent, tratamentul pentru asta te scuteste de o vizita la coafor deoarece, cand ai leucemie, vrei, nu vrei ti se va schimba coafura. Cel mai probabil te vei schimba si tu.

7

6 thoughts on “Do I miss my hair?

  1. Citesc, si recitesc iar si iar ….si nici nu stiu ce imi place mai mult ….scrisul usor, sincer…. intelepciunea de a ne impartasi, noua celor ignoranti si plini de noi, o particica din devenirea ta…..iti doresc la mai multe ….si la unul, urmatorul, candva, si in franceza, pourquoi pas?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s